Totul a început în nota obișnuită: emoții destul de mari, dar și mult entuziasm. Am făcut împreună primele alergări, nu foarte lungi și nici la un ritm prea susținut. Dar distanțele au crescut, ca și intensitatea. Am trecut și peste faza, inevitabilă, a primei febre muscular, a durerilor articulare. Nimic grav.
Dincolo de programul de antrenament propriu-zis au apărut și schimbări în programul zilnic, pentru că, dincolo de serviciu, de viața de familie acum trebuie înghesuite pe undeva și antrenamentele. Cel mai important rămâne însă faptul că, treptat-treptat, a fost găsită bucuria de a alerga.
După aproape două luni de la începerea proiectului “Primul Maraton – Raiffeisen Runners 2012”, avem primele concluzii:
• Grupul alergătorilor este aproape conturat. Am plecat la drum într-o formulă de 11 persoane interesate, iar în acest moment suntem în formula de 9+1. Adică nouă alergători care au ca obiectiv maratonul și încă un candidat pentru semi-maraton.
• Cei nouă candidați la ipostaza de maratonist sunt din patru orașe ale țării:
- București: Adriana Crosman, Catalina Mitroi, Maria Popovici, Isabela Rotar, Alexandru Totolan.
- Brașov: Silvana Boian
- Constanța: Daniela Nasta
- Iași: Mihaela Bericov
- Tulcea: Radu-George Blejan
Cristina Mihalka (București) și-a propus să termine proba de semi-maraton.
• Antrenamentele în comun din București, cam 2-3 pe săptămână, le desfășurăm în parcul Herăstrău. Altfel, fiecare se antrează pe cont propriu, conform programului individual de pregătire.
• Săptămânal, fiecare dintre alergători raportează despre cum s-au desfășurat până acum alergările, ce probleme au întâmpinat în timpul antrenamentelor.
• Căldura mare din ultimele săptămâni a fost un factor care a afectat adesea buna desfășurare a antrenamentelor. Am încercat să le mutăm la ore când atmosfera a fost mai respirabilă, am încetinit puțin ritmul, am avut mare atenție la hidratare, unii și-au mutat alergările în sală.
• În primele șase săptămâni de antrenament, fiecare alergător a avut de parcurs în medie 150 de kilometri, la un ritm de 6:30-7:30 min/ km. Cu toții au alergat (puțin) mai mult decât distanța preconizată, la o intensitate mai mare.
• Distanțele au crescut treptat, avansul s-a făcut aproape pe nesimțite. În acest moment, cel mai important prag trecut este cel al distanței de 16 km.
Câteva impresii:
Adriana
Am alergat pe bandă această distanță. Ce să zic? Nu am întâmpinat nicio durere fizică și nici vreo barieră psihică. Nu încă, 
cel puțin, asta deși de la un moment dat încolo alergatul pe bandă devine plictisitor. M-am concentrat mai mult pe menținerea unei poziții corecte (privirea înainte, spatele drept și umerii relaxați etc) iar rezultatul a fost că nu am simțit nicio durere.
Isabela
Duminică, în ziua programată a antrenamentului am fost leneșă. Nu m-am putu trezi de dimineață pentru cei 16 km, iar seara a fost prea cald. Drept urmare m-am “pedepsit” luni dimineata cu…18 Km. N-am să mai fac greșala de a alerga distanțe lungi în timpul săptămânii. A fost crunt la serviciu după cele trei ture de parc Herăstrău, cu dureri de picioare, stări de somnolenta și mai ales dureri de cap. Mi-am revenit însă după o oră de somn, multă hidratare și hrană. Recunosc însă că n-am prea băut apă în timpul alergării, iar la a doua tură de parc aș fi băut dintr-un furtun care uda gardul viu la o terasă, atât de însetată eram. M-am oprit în cele din urmă pentru câteva guri de apă de la o cișmea în parc…și-am continuat. La final, pe lângă sete am simțit dureri de picioare și o senzație de arsură în stomac, care mi-au trecut repede însă. Pe de altă parte, nu pot să ascund mândria cu care am povestit prietenilor, seara în oraș, cât de ușor a fost să alerg 18 km și cum 
oricine poate să alerge, dacă își dorește măcar atât cât îmi doresc eu.
Maria
Am alergat seara, pe bandă. Pe ultimii doi kilometri am pus inclinație 2 la sută, așa cum am fost sfătuită. Una peste alta, m-am simțit foarte bine. Primii 6 km nici nu i-am simțit, i-am alergat ușor și fără efort și nici nu a fost nevoie să încerc să-mi reglez respirația, pentru că se regla de la sine. Cam între km 8 și km 13 am început să simt că fac efort, iar nevoia de hidratare a crescut, dar m-am simțit bine. Ca peștele în apă, aș spune. Ultimii trei km au fost mai dificili. Am început să obosesc și să-mi simt picioarele grele. Am mărit puțin viteza pentru că simțeam că nu se mai termină. Dar în final a fost ok. Oricum, zic cu toată sinceritatea, au fost cei mai lungi trei km pe care i-am alergat pînă acum. Pe de altă parte, mă bucur că am reușit să trec bariera de 16 km și abia aștept să văd ce urmează.
Alex
Nu am prea multe de spus, am alergat bine, cu un ritm destul de accelerat și fără a avea problem cu respirația. Pe prima tură mi-a dispărut chiar durerea de la genunchi care m-a cam sâcâit o vreme. Mi-a reapărut pe tura a doua, apoi lucrurile au reintrat în normal. Vreau să zic că dacă nu aș avea problemele cu genunchiul și dacă ar fi fost cineva lângă mine ca să nu mă plictisesc, mă simțeam în stare să alerg pe puțin 25 km.
Săptămâna viitoare urmează un nou prag: cel al distanței de 21 km.
